Cantece de leagan

Îmi șuieră gloanțe pe lângă creier. Sunt ele oarbe sau sunt eu? Ți-am dat ție toată puterea. Ochii mei. Urechile mele. Pielea mea. Ți-am donat deja toate organele. Timpul nu mai are sens. Nu mai are măsură. Toate ceasurile sunt în urmă. Noi doi am călătorit în viitor din prima zi. În povești. În vise. În proiecții statuare. M-ai străpuns în adâncuri atât de ușor. Mi-ai arătat perla din mine. Mi-ai arătat perla din tine. Sinapsele noastre au format noduri comune. Am căzut. Moale. În căușul palmelor tale.

Înainte să te apuci să citești postarea asta, ar trebui să știi că o să fie dură. Dacă ai o fetiță, probabil o să fie foarte greu să o citești. Dar cu atât mai mult ar trebui să o citești. Mama, ție îți recomand să nu o citești. Ție îți mulțumesc că ai fost mereu acolo pentru mine când am avut nevoie de tine. Sunt puternică. Toată lumea care mă cunoaște știe că sunt puternică. Foarte puțini știu cât sunt de fragilă. Cât de repede mă rup în bucăți. Da, mă adun de fiecare dată, așa că sunt puternică. Până nu mai sunt... Mă angoasez singură. Îmi pun un milion de întrebări fără răspuns și mă torturez cu ele. Când îmi povestește câte o prietenă că face același lucru, imediat găsesc soluția. Sau am impresia că o găsesc. Sunt maestră la sfaturi. Sfaturi pentru alții. Când privești lucrurile detașat, le vezi altfel. Dar cum să privești lucrurile detașat când lucrurile alea sunt parte din tine? Aveam 6 ani. M-am urcat în lift cu un străin. Un bărbat pe care nu îl mai văzusem niciodată

Nu știam de ce vreau să fiu admirată Sau de către cine Nu știam că deja mă admiră Și nu știam cine Nu știam că ei nu mă văd pe mine. Nu știam că toți sunt, au fost sau vor fi O parte din mine Nu știam nici că oricum m-ai vedea Depinde de tine Nu știam câte note mai am de cântat Și în câte acorduri Nu știam unde-o să mă odihnesc Și în câte locuri. Nu știam cât de-adânc pot să zbor Sau cât de departe Nu știam cât mă poate schimba O singură carte Nu știam că voi fi tot eu, dar atât de aparte.

În ultima vreme toată lumea vorbește (pe bună dreptate) despre familia tradițională și valorile creștine. Sună foarte tare a propagandă fascistă, dar, hei, e vorba de tradiția românească! Dacă nu ești de acord cu ea, te plătește Soros și vrei să duci țara de râpă. Sau pur și simplu nu te duce capul, pentru că e la mintea cocoșului că homosexualii au o agendă prin care vor să ne fure copiii din orfelinate și, implicit, țara. Dar hai să ne uităm mai bine la familia tradițională. Ce înseamnă familie tradițională bazată pe valori creștine? Păi după cum vor unii (nu spun cine, BOR persoană importantă) să o prezinte, e cam așa: un bărbat și o femeie (ambii virgini) se căsătoresc, apoi fac copii, își sunt fideli toată viața, se respectă și se iubesc reciproc (mă rog, femeia e supusă, nu trebuie neapărat să fie și respectată) și rămân împreună și căsătoriți până când moartea îi desparte. Hai, pe bune? Unde e familia aia, că vreau și io să o văd majoritară în statisticile din România, ț

Atât de multe sentimente se amestecă în mine ca într-un uragan. Obosesc și încerc să mă odihnesc câte puțin, dar nu reușesc niciodată. Sunt plină de furie. O furie oarbă pe care tot încerc să o ascund sub preș de când mă știu. Am ascuns atât de multă furie, încât nici nu mai văd preșul. Mă înfurie toate clișeele, toate stereotipurile, toate etichetele. Mă înfurie ignoranța, răutatea, lipsa de empatie, manipularea constantă din viața tuturor. A mea. Din viața mea. Mă înfurie propria mea ignoranță. Mă înfurie propria mea furie. Nu îmi amintesc de vreo perioadă în care să nu fi avut sindromul impostorului. Ce caut eu aici? Am văzut un clip pe Facebook – o reclamă – cu un guru american care le învăța pe femei cum să se poarte cu bărbații. M-au apucat toate spumele pământului! Îmi venea să dau cu el de toți pereții! “Dacă îți spune că nu are timp să vă vedeți, dar postează pe Facebook că merge la tot felul de evenimente și se distrează fără tine, prefă-te că nici tu nu ai timp de el

Cinderella is an old beautiful fairytale, isn’t it? We loved it as children. Especially the girls. We always wanted to be Cinderella because she got everything she wanted even if she was always treated poorly by her family. But what does it teach us? What are the values and morals of the story? Let’s start with the girls. How does a girl have to be to succeed in life? Beautiful! All the positive female characters in fairytales are beautiful. They have long hair and big eyes, they are skinny and always wear dresses. Cinderella is no different. She is beautiful and she works tirelessly to keep the house clean and to feed the entire family and all the animals she ever sees. In return, the animals will help her with her chores. Never her family. So, to be successful, you must first be a victim and everyone must feel bad for you. Never stand up for yourself. What’s the point in trying to change the way bad people treat you? Every successful girl is obedient and never leaves the house.