Romeo și Julieta la Teatrul de Operetă și Musical „Ion Dacian”


În seara asta am fost la Romeo și Julieta la Teatrul de Operetă și Musical „Ion Dacian”. Un spectacol care se vrea musical pop-rock. Un musical pop (și când spun pop mă gândesc la muzica ușoară românească din anii 80) cu influențe de operetă este ce a ieșit în seara asta. Și asta o spun cu indulgență.

Țin să precizez că nu am văzut distribuția cu Jorge, ci pe cea cu Lucian Ionescu în rolul lui Romeo. Din ce am citit pe ici, pe colo, cea cu Jorge a avut un succes nebun. Poate o avea si spectacolul din seara asta, dar eu nu am mai rezistat până la final să văd reacțiile. Ce pot să spun cu siguranță este că singura voce de musical din seara asta a fost a lui Adrian Nour (Benvolio), iar singura voce de operetă a fost a lui Orest Pîslariu Ranghilof (Capulet tatăl). Restul ori erau răciți, ori au avut o seară proastă. Sper.

Că mie mi se pare o idee foarte proastă să combini în același spectacol musicalul cu opereta este doar o părere și ține doar de gust. Dar că singurii care au și-au jucat bine rolurile au fost aceiași pe care i-am menționat mai sus, nu mai ține de gust. Au fost momente de-a dreptul penibile. Și aici nu mă refer la momentul când a început să îi pârâie microfonul lui Mercuțio și nici când i-a căzut sunetul de tot. Penibilul a fost lansat de la începutul piesei de nimeni altul decât Daniel Iordăchioae, de altfel eternul penibil al scenei muzicale românești. În toiul rolului (Prințul din Verona) a uitat versurile. Dacă la un concert poți să îndrepți microfonul spre o sală plină de fani care cântă in locul tau, pe scena unui teatru trebuie să improvizezi. În niciun caz să începi să mormăi melodia. Mai bine taci. Sau te faci că nu îți mai merge microfonul. Fă playback, Iordăchioae, că la capitolul ăsta ai o experiență vastă!

Sunt rea. Recunosc. Dar m-a zgâriat pe creieri aproape toată jumătatea de spectacol pe care m-am torturat să o văd. Mi-a alinat suferința Adrian Nour, actor foarte bun, implicat în rol așa cum toți ar fi trebuit să fie. Mi-a tresărit inima în mult prea scurtele momente când a cântat Orest Pîslariu Ranghilof. Mi-am adus aminte de copilărie și de ce îmi plăcea atât de mult să merg la operetă. Dar când am recunoscut linia melodică de la nuș’ ce telenovelă (Cambio dolor cred) într-un moment de maximă tandrețe între Romeo și Julieta, mă scuzați, dar mi s-a făcut uMpic greață. Pop-rock ziceați? Îhîm.

Voci pierdute, gâtuite, pe lângă ton, sub ton, peste ton, unde vreți voi, peste tot, numai unde trebuia nu. Și când mai cântau și de pe platforma aia care ba se ridica, ba cobora și actorii abia își țineau echilibrul pe ea, deja spectacolul căpăta valențe de circ. Ah, că mi-am adus aminte. Să-l fi văzut pe Romeo ce s-a mai chinuit să urce în balcon! Și asta după ce l-au dus și cu o altă bucată mobilă de scenă cât mai aproape. Eh, și-a luat revanșa după ce a coborât, cu o tracțiune impresionantă către buzele Julietei. Sala era în delir. Mie nu îmi venea să cred. Dă-i românului circ și el se distrează. E OK! La așa spectacol, noroc de așa public. Alții ar fi aruncat cu ouă. Nici lor nu le-aș fi dat dreptate. Și așa mă simt vinovată că am aruncat cu ouă virtuale... Sper, totuși, că a fost doar o seară proastă.

Felicitări, Adrian Nour! Felicitări, Orest Pîslariu Ranghilof! Vă doresc spectacole multe înainte!


Comments

Popular posts from this blog

What does Cinderella teach our children?

Drumul Dragonului