Drumul Dragonului

  

Cu cât ai impresia că vezi mai mult, cu atât vezi mai puțin. Lanțul iluziilor se leagă verigă cu verigă până te înfășoară ca un cocon, zid aparent impenetrabil. Îți spui că este doar o armură, menită să te apere de săgețile și de gloanțele care șuieră bezmetice în jurul tău. Îți tragi coiful mai bine peste ochi și pășești în siguranță drept înainte cu ochii inchiși sub greutatea zalelor. Oricum, atâta timp cât habar nu ai că sub tine hăul se cască din ce în ce mai adânc, vei merge prin aer ca în desenele animate cu Wile E. Coyote și The Road Runner. Beep-beep!

Răbdarea nu a fost niciodată punctul meu forte. De prea multe ori, nici inteligența. M-a salvat intuiția. Bulanul. Uneori, sufletul. Alteori, lipsa lui. Mai pleacă în vacanță. Câteodată simt nevoia să îi dau shut down. Ca acum. Am scos din șifonier lesele de diferite lungimi și cravașa. Un singur animal de companie nu îmi mai ajunge. Surogatele sunt întotdeauna mai eficiente în diverse combinații.

Metamorfoza a început  din nou și nu o pot opri. Nici nu vreau, de altfel. Demonii se regăsesc întotdeauna pe drumul pierzaniei. Aripi de dragon îmi despart omoplații și se desfac în întunericul camerei pline de fum. Simt ascuțimea caninilor în buza de jos. Mai aștept puțin, să mi se întărească solzii. Apoi îmi voi putea lua zborul pe fereastra larg deschisă.